Tuesday, April 29, 2008

1 mai la mare!

De două zile lenevesc într-o ineficiență maximă așteptând ziua de mâine. De pe 1 până pe 4 mai voi fi la Năvodari (Delfinul) cu ocazia conferinței naționale AIESEC de pregătire interculturală (ICPS). Dar eu am să plec de mâine, cu mașina, cu Cristi, Ana-Maria și Silvia.

Playa de Muro, Mallorca by tygerlyl

La întoarcere cred că am să umplu o filă de jurnal cu impresii, eventual fotografii (presarate cu clișee, normal) despre primul contact cu marea... al unui om de deja 24 de ani...

Ne revedem în curând!

Timpul...

A existat odata un taietor de lemne epuizat, care pierdea foarte mult timp si energie incercand sa taie lemne cu o secure stirba, caci - spunea el - nu avea timpul necesar sa se opreasca si sa isi ascuta securea…

Inspirat de la Isa, cu citatul gasit intr-un raport favorabil și video via noryshor!

Monday, April 28, 2008

Cand marimea fontului din CSS nu e mostenita in tabele

Deși există riscul să fi devenit div-aholic, uneori e mai rapid să refolosești ceva deja existent decât să reconstruiești. Și așa m-am lovit de problema ce-și regăseste soluția în acest articol!

În Internet Explorer 6 (sau versiuni anterioare) textul conținut în tabele nu moștenește proprietățile fontului declarate în CSS pentru body , deși pentru restul elementelor funcționează de minune.

Printre variantele care funcționau, am găsit una care mi se pare deosebit de elegantă: o singură linie de cod în plus la proprietațile tabelelor:

table{font-size: 1em;}

Doar atât! :D

Alternativ, mai era și varianta cu declararea corectă a DTD-ului, dar la mine nu a funcționat pentru IE6. :-?

Sunday, April 27, 2008

Hristos a inviat!

Moment de bucurie si speranta!
Totusi, la anul nu mai merg la Mitropolie... caut sa regasesc intimitatea bisericii de cartier!

Friday, April 18, 2008

Concurs de Fotografie esuat la CCS

Prin februarie descoperisem un concurs de fotografie realizat de Cristian Epure, responsabil la Clubul de Arte Vizuale la CCS Iași: Salonul de iarnă - Iași 2008 (Artă Fotografică)

Regulamentul suna simplu și atrăgător:

Salonul de IARNĂ – Iași 2008 este deschis tuturor fotografilor amatori și profesioniști din toată țara, având calitatea de student sau elev.
  1. TEMA: - peisaj de iarnă
  2. CONDITII OBLIGATORII:
    • Organizatotrii admit fotografii care au mai participat și la alte saloane de artă.
    • Maximul de fotografii, de fiecare participant, va fi de 10 fotografii din care se vor selecta cele care vor participa în cadrul concursului.
    • Lucrările trebuie trimise pe support digital, preferabil CD – DVD în carcasă, format JPG, latura mare minim 2500 de pixeli sau pe hârtie fotografică, sau pe adresa de Mail: epure_cristian2003@yahoo.com, cu mențiunea: pentru Salonul de Iarnă – IASI 2008.
    • Fotografile cu sau fără passé-partout trebuie să se încadreze în formatul de 30 x 45 cm.
    • Formatul minim al fotografiilor acceptate este de 18 x 24 cm.
    • Passé-partoul nu poate depăși grosimea de 1 mm.
  3. Participanții care nu vor respecta acest regulament nu vor fi acceptați în concurs.
  4. Organizatorii vor edita un DVD care va cuprinde toate lucrările acceptate în concurs.
  5. Organizatorii Salonului își rezerva dreptul de reproducere a fotografiilor sub orce formă, pentru sprijinirea Salonului fără plata drepturilor de autor. Autorii care nu sunt de accord cu această clauză sunt rugati să comunice refuzul lor.
  6. Organizatorii Salonului se obligă să trateze cu cea mai mare grijă lucrările, dar nu își asumă răspunderea eventualelor deteriorări sau pierderii provocate de transportul postal.
  7. Prin participarea dumneavoastră la concurs, considerăm că acceptați în totalitate clauzele prevăzute în regulament.

CASA DE CULTURA A STUDENȚILOR IAȘI
Str: Vasile Conta, Nr: 30, IAȘI
Persoană de contact: refrent Cristian Epure 0751127767

CALENDAR

  1. 25 februarie 2008 – ultima zi de primire a lucrărilor
  2. 26 februarie 2008 – jurizarea lucrărilor
  3. 27 februarie 2008 – comunicarea rezultatelor
  4. 01 martie 2008, orele 18:00 – deschiderea expoziției și premierea câstigătorilor
  5. 02 – 03 martie 2008 – vizitarea galeriilor de artă din Iasi (Cupola, Palatul Culturii, Vector)
  6. 15 martie 2008, orele 12:00 – închiderea salonului

CASA DE CULTURA A STUDENȚILOR IAȘI
Str: Vasile Conta, Nr: 30, IAȘI
www.ccsiasi.ro

Frumoasă idee, așa că am zis că ar fi interesant să particip și am trimis 10 fotografii:

Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie participanta la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"
Fotografie candidata la "Salonul de Iarna - Iasi 2008"

Cum toate etapele din calendarul propus au suferit amânări simțitoare, fără nici un anunț în prealabil, abia la începutul lunii aprilie mi-am regăsit fotografiile expuse! Și asta pentru că am participat la workshopurile de la Zilele Carierei, organizate în sala Azur.

Salonul de Iarna - Iasi 2008
Fotografie expusa la Salonul de Iarna - Iasi 2008 Fotografie expusa la Salonul de Iarna - Iasi 2008
Fotografie expusa la Salonul de Iarna - Iasi 2008

Cum nici un nume nu aparea pe ele, am mers să discut problema în cauză. Scuza: încă nu se efectuase o jurizare completă, așa că pentru a menține imparțialitatea intactă, se păstra încă negura anonimatului. Hmm... deși unele fotografii păstrau chiar în ele numele autorului, în acea clipă mi-a sunat a argument cât de cât credibil.
Întrebând ce va urma, mi s-a spus că se vor publica albume cu fotografiile, iar cât despre concurs, dacă voi câștiga, voi putea câștiga doar cu una dintre fotografii. Atât vernisajul cât și premierea urma să aibă loc vineri, 18.04.2008 la ora 18:00!

Astăzi, la ora 18:00 holurile spre sala Azur găzduiau doar fotografiile, în continuare anonime... Cristi Epure era de negăsit... nici la sala "Atelier", nici la (nici un) telefon...

"Frumos" concurs! Și mai ales "pe deplin motivant" pentru colaborări ulterioare... :(

Wednesday, April 16, 2008

Tu cat de repede citesti?

Te-ai gândit vreodată că ai putea să citești mai repede? Dar că ai putea să reții mai repede, mai mult?

Dar mai repede decât ce? Sau mai mult decât ce?

Dacă vrei să îți cunoști limitele, să vezi ce poți depăși, joi, la Clubul CFR, ai ocazia să afli - gratuit - mai multe despre Citirea și Memorarea Rapidă!

Monday, April 14, 2008

Mistretul cu colti de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

Găsisem demult poezia lui Ștefan Augustin-Doinaş, o citisem, o ascultasem... Înțelesesem câte ceva din ea. Apoi mi s-a spus că nu e vorba de o vânătoare obișnuită, că prințul căuta ceva mai mult...

Cu prima ocazie în care am văzut că se joacă la Teatrul Național din Iași, nu am rezistat și mi-am eliberat agenda într-atât încât să nu pot rata piesa. Și am pornit și eu alături de prinț în vânătoarea mistrețului cu colți de argint!

Un print din Levant

Raluca este cea care mi-a descis ochii asupra unui detaliu peste care eu trecusem prea în grabă: Prințul pornit să vâneze un mistreț cu colți de argint este curmat la final de către mistreţul cu colţi ca argintul!

Cât se poate de adevărat: de multe ori pornim în viața noastră în căutarea unui ideal, dar mai devreme sau mai târziu, căutarea ne este curmată de cruda realitate...

Si cornul suna, insa foarte putin.

Și aceasta este doar una dintre revelațiile avute pe întreg parcursul spectacolului; un spectacol în care nu doar o dată m-am regăsit absobit pe deplin de povestea acompaniată de o coloană sonoră (Queen, Clint Mansell [Requiem for a Dream] etc.) prea-bine aleasă!

Te las dragă prietene să descoperi la rândul tău și alte profunzimi ale poeziei și... te aștept să revii și să le împărtășești! ;-)

Friday, April 11, 2008

Curatenie de primavara in Gradina Botanica din Iasi

Vino şi tu la Curăţenia de Primăvară din Grădina Botanică!

Sâmbătă, 12 aprilie 2008, începând cu orele 10:00 te aşteptăm în Grădină Botanică "Anastasie Fătu" din Iaşi la "Curăţenia de Primăvară", un eveniment organizat de Asociaţia TERIS, AIESEC Iaşi şi LSGG.

Programul: 10:00-13:00

Ce trebuie să faci? Să trimiţi un e-mail la adresa gradina.botanica.iasi@gmail.com cu:

  • Nume
  • Prenume
  • Facultatea / Organizaţia
  • Telefon
  • E-mail

Tu vino cu pofta de muncă şi prietenii, noi aducem uneltele, specialiştii şi ... grădina!

Când ai fost ultima dată în Grădina Botanică?

Ştiai că...

  • ...este prima grădină botanică universitară fondată în România şi, în acelaşi timp, cea mai mare din ţară, unică în privinţă numărului de taxoni şi a valorii conservative a acestora.
  • ...Grădina Botanică din Iaşi se remarcă prin următoarele colecţii de plante decorative:
    • cea mai bogată colecţie de trandafiri din ţară (circa 600 de soiuri);
    • o colecţie deosebită de crizanteme (469 soiuri, din care 41 soiuri create aici) şi tufănele (70 soiuri);
    • o colecţie de azalee (30 soiuri) şi camelii (10 soiuri);
    • o colecţie de cactuşi (cca. 700 taxoni);
    • o valoroasă colecţie de plante dirijate în stil bonsai.

Nouă ne pasă de mediul înconjurător! Ţie?

Ne vedem mâine la ora 10:00 în faţă Grădinii!

Friday, April 04, 2008

FII admis 2008

Facultatea de Informatică din Iași deja se pregătește pentru noii studenți! FII admis 2008 își propune să arate celor ce doresc să fie studenți sau masteranzi în Informatică ce oportunități au urmând cursurile acestei facultăți.

Eu știu că la Iași vin studenți din Constanța, București etc (asta ca să nu amintesc orașele apropiate) știind in prealabil calitatea educației, renumele și prestigiul FII! Anul acesta am observat că avem studenți și din China! Mi-ar fi plăcut să pot cunoaște alte culturi mergând la cursuri - câtă vreme am fost și eu student la Info!

Zilele acestea am fost la workshop-uri și am discutat cu reprezentanți de la companii IT cu ocazia Zilelor Carierei 2008. Pot mărturisi că e foarte plăcut să poți discuta cu angajatorii de la egal la egal, poziție pe care ți-o oferă experiența acumulată. Experiență pe care o ai chiar și ca proaspăt absolvent! Datorez acest sentiment în mare parte Facultății de Informatică din Iași.

Acum e oportunitatea voastră! ;-)

Thursday, April 03, 2008

Schimbarea (Arto Melleri)

Ce frumos e să descoperi că ai prieteni cărora le pasă de tine necondiționat... Așa am descoperit dimineață o poezie, a unui finlandez - Arto Melleri:

Prima noapte aici: în curtea de asflat
a nins, vântul bate prin crăpăturile
ferestrelor ca și cum se ascut cuţitele.
Prima noapte și prima ceartă,
prima noapte în paturi diferite.
Care din noi a vărsat vinul roşu pe podea.
Nu, nu este important. Doar care din noi
închide geamul. Și care din noi spală podeaua.
Și cine vine aici lângă mine.

Mi-a plăcut mult și, deși sentimentul trăit ce bolborosea în mine la citirea versurilor e puțin mai ascuns în negura timpului, am ales să o am și aici... ca amintire!

Mulțumesc! >:D<

Wednesday, April 02, 2008

aPaw: Imprumutul fotografic

Chiar azi mă uitam pe fotografiile unui amic și mă întrebam de ce se chinuie să-și scrie numele pe fotografiile postate... E clar că în digital legea "Copy/Paste" e cunoscută de mai toţi, dar mă gândeam în sinea mea: Care fotograf copiază alt fotograf, mai ales pe un amator?

Astăzi eram cu Gina la expoziția de fotografie de la Casa de Cultură Mihai Ursachi din Parcul Copou. Este o expoziție cu vânzare realizată de noua grupă de fotografi entuziaști care-l au ca mentor pe dl. prof. Agapi. Între fotografiile expuse de învățăceii ce au început cursurile în noiembrie, am zarit-o și pe aceasta:

Ciudat sentiment am avut în acea clipă... Ca să fiu mai ușor înțeles, am să vă rog să comparați cu următoarea fotografie:

Ducks

Totuși, licența by-nc-sa sub care am publicat fotografia pe flickr spune clar: trebuie menționat autorul, iar scopul în care va fi folosită nu poate fi unul comercial!

Acum, să mă consider furat sau recunoscut? :D
Cred că am să merg să discut subiectul și cu domnul profesor...

Tuesday, April 01, 2008

Remember Sabin Balasa

Dacă dăunăzi citeam despre o moarte surdă și mută și despre sentimentele înrămate în curentul ce-i urmează trecerea, astăzi gândul Ha! Dar e departe de mine și cei la care țin! a fost spulberat...

Astăzi a încetat din viață pictorul Sabin Bălașa. Și nu a trecut nici măcar o săptămână de când îi contemplam pictura din Aula Magna a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași...


Sabin Bălaşa (n. 1932) a fost un pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti.

Pictura lui Sabin Bălaşa poate fi caracterizată ca aparţinând unui suprarealism târziu, deşi artistul însuşi caracterizează opera sa ca aparţinând unui romantism cosmic.

Memento mori...

Editare ulterioară: Fotografii de la ceremonia funerară din 5 aprilie 2008, comentate la Atelierul de Fotografie [12 aprilie 2008].