Tuesday, June 21, 2011

Repetiţia e mama învăţăturii

După Karate Camp, am ajuns la concluzia că deşi acum port o centură portocalie, încă nu mă consider vrednic de ea.
Ştiu că în clubul nostru competiţia nu este cu ceilalţi, ci mereu cauţi să te întreci pe tine însuţi şi mai ştiu că n-am primit centura pe ochi frumoşi, ci pentru antrenament, efort şi evoluţie de la Marius-care-purta-gentura-galbenă.

Sensei Chester a introdus în dojo-ul din Unionville 3 reguli, menite să aducă succesul în antrenament:
  1. Practice
    când eram mic, mama îmi spunea mereu că repetiţia e cheia învăţăturii;
  2. Do every move to the best of your ability
    pentru fiecare acţiune, caută să dai tot ce e mai bun din tine
  3. Sensei is always watching
    când ştiu că sensei îmi urmăreşte acţiunile, simt că sunt mai atent şi şi fac treabă mai bună: ce-ar fi dacă aş gândi mereu că sensei e atent la ce fac?
La Karate Camp am avut timp să meditez la cele 3 idei dar şi la multe alte cuvinte de învăţătură. Iar una dintre concluzii a fost că dacă sunt serios într-un domeniu, şi vreau să obţin performanţă, o bună unitate de măsură este timpul investit şi calitatea lui.
The years teach you what the days don't know
Dacă anii te învaţă ceea ce zilele nu ştiu, am hotărât să investesc mai mult timp în karate:
  • să nu lipsesc la nici un antrenament de la dojo-ul Unionville — luni şi miercuri;
  • în fiecare marţi şi joi în care nu am un meetup, să merg la antrenamentul de la dojo-ul Thornhill.
Şi azi am făcut primul pas:
  • am plecat de la serviciu cu bicicleta până la dojo-ul Thornhill, aproape 9km:
  • m-am antrenat, si am observat că am foarte mult de lucru la roundhouse kick;
  • am venit acasă, tot pe bicicletă, aproape 5km:
A fost obositor, dar curios: deşi eram istovit mă simţeam bine la final... şi mândru de mine, suficient cât pentru o înregistrare în jurnal! Cred că pentru un începător într-ale „biciclitului” nu e chiar rău.

Monday, June 20, 2011

Karate Camp 2011 — Wasaga Beach

Weekend-ul ăsta a fost Karate Camp: am plecat vineri, după serviciu spre Wasaga Beach și m-am întors duminică. Am văzut pentru prima dată o „plajă de lac” pe care nu o pot deosebi mult de o plajă de mare — apa nu e sărată ci dulce, am mers în larg zeci de metri ca apa să nu îmi ajungă decât abia peste genunchi, iar valurile nu sunt la fel de mari.

Sâmbătă am avut 4 sesiuni cu o pauză între ele, iar duminică dimineață am mai avut încă 2 sesiuni:

  1. [?]
    [sensei Steve Borda]
  2. takedowns (avansat)
    [sensei Joe Fagundes]
  3. mânuirea de bază a unui bokken — inspirată din kendo[Sensei Ray Kennedy]
  4. echilibru și balans în luptă — individual și împreună cu adversarul
    [sensei Michael McCarthy]
  5. kihon heishu waza — antrenament între 2 persoane, la distanță redusă
    [sensei Ron Sheyan]
  6. sparring strategic
    [sensei Dave Manara]
Pe lângă seminariile amintite, sâmbătă dimineața am mai alergat de-a lungul plajei — sensei Michael McCarthy — iar duminica a început de dimineață cu o sesiune de yoga pe plajă — sensei Vanessa Connor.

Au mai fost acordate și premiile Shintani și au mai fost oferite și diplomele de înaintare în rang a câtorva centuri negre — 4, 5 și 6 dani.

A fost un sfârșit de săptămână deosebit: deși antrenamentele păreau istovitoare, ajuns acasă am simțit că sunt parcă încărcat cu energie mai ceva decât vineri, când am plecat spre plajă.

Am resimțit un sentiment trăit și după turneul de karate: păcat că se întâmplă doar o dată pe an!