Repetiţia e mama învăţăturii

După Karate Camp, am ajuns la concluzia că deşi acum port o centură portocalie, încă nu mă consider vrednic de ea.
Ştiu că în clubul nostru competiţia nu este cu ceilalţi, ci mereu cauţi să te întreci pe tine însuţi şi mai ştiu că n-am primit centura pe ochi frumoşi, ci pentru antrenament, efort şi evoluţie de la Marius-care-purta-gentura-galbenă.

Sensei Chester a introdus în dojo-ul din Unionville 3 reguli, menite să aducă succesul în antrenament:

1. Practice
   când eram mic, mama îmi spunea mereu că repetiţia e cheia învăţăturii;
2. Do every move to the best of your ability
   pentru fiecare acţiune, caută să dai tot ce e mai bun din tine
3. Sensei is always watching
   când ştiu că sensei îmi urmăreşte acţiunile, simt că sunt mai atent şi şi fac treabă mai bună: ce-ar fi dacă aş gândi mereu că sensei e atent la ce fac?

La Karate Camp am avut timp să meditez la cele 3 idei dar şi la multe alte cuvinte de învăţătură. Iar una dintre concluzii a fost că dacă sunt serios într-un domeniu, şi vreau să obţin performanţă, o bună unitate de măsură este timpul investit şi calitatea lui.

Dacă anii te învaţă ceea ce zilele nu ştiu, am hotărât să investesc mai mult timp în karate:

• să nu lipsesc la nici un antrenament de la dojo-ul Unionville — luni şi miercuri;
• în fiecare marţi şi joi în care nu am un meetup, să merg la antrenamentul de la dojo-ul Thornhill.

Şi azi am făcut primul pas:

• am plecat de la serviciu cu bicicleta până la dojo-ul Thornhill, aproape 9km:
  
• m-am antrenat, si am observat că am foarte mult de lucru la roundhouse kick;
  
• am venit acasă, tot pe bicicletă, aproape 5km:
  

A fost obositor, dar curios: deşi eram istovit mă simţeam bine la final... şi mândru de mine, suficient cât pentru o înregistrare în jurnal! Cred că pentru un începător într-ale „biciclitului” nu e chiar rău.